GALERIE FOTO | Foro Nadalico. Spaniolul a luat titlul la Roma după o finală cu umbrele, contra lui Alexander Zverev. „Regele zgurii” revine în fruntea clasamentului ATP

GALERIE FOTO | Foro Nadalico. Spaniolul a luat titlul la Roma după o finală cu umbrele, contra lui Alexander Zverev.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câștigat, duminică, turneul de 1.000 de puncte de la Roma, după ce l-a învins în finală cu 6-1, 1-6, 6-3, pe germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP. Nadal era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfăușrarea partidei. Rafa este cel mai bun jucător pe zgură din istoria tenisului, cu un total de 408 victorii și 36 de înfrângeri,

Nadal a câstigat o finală udată de ploaie, de trei ori. A început să toarne cu găleata în primul game al decisivului, la minge de break pentru Zverev.

Organizatorii împărțeau pelerine de ploaie, iar Nadal trebuia să se apere. A pierdut break și a trebuit să revină. Ploaia a mai întrerupt de alte două ori meciul. Dar finișul spaniolului a fost incredibil: patru game-uri la rând după ultimul restart în meci.

Ibericul a înregistrat astfel al 32-lea succes într-un turneu de Masters 1.000, al 78-lea din carieră. Zverev era deținătorul trofeului la Roma, spaniolul fiind învins anul trecut în sferturi, de austraicul Dominic Thiem. Prin succesul de la Foro Italico, Nadal (32 de ani) îl va întrece la puncte, de luni, 21 mai, pe liderul ATP, elvețianul Roger Federer.

Swiss Maestro nu evoluează în sezonul de zgură.

Fotografii: Cezara Paraschiv

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×